Provided by: manpages-ro-dev_4.27.0-1_all bug

NUME

       uname - obține numele și informații despre nucleul curent

BIBLIOTECA

       Biblioteca C standard (libc, -lc)

SINOPSIS

       #include <sys/utsname.h>

       int uname(struct utsname *buf);

DESCRIERE

       uname()  returnează informații de sistem în structura indicată de buf. Structura utsname este definită în
       <sys/utsname.h>:

           struct utsname {
               char sysname[];    /* Numele sistemului de operare (de exemplu, „Linux”) */
               char nodename[];   /* Nume în cadrul rețelei de comunicații la care este
                                     atașat nodul, dacă există */
               char release[];    /* Versiunea sistemului de operare
                                     (de exemplu, „2.6.28”) */
               char version[];    /* Versiunea sistemului de operare */
               char machine[];    /* Identificatorul tipului de hardware */
           #ifdef _GNU_SOURCE
               char domainname[]; /* Numele de domeniu NIS sau YP */
           #endif
           };

       Lungimea matricelor dintr-o struct utsname este nespecificată (a se vedea NOTE); câmpurile sunt terminate
       cu un octet nul („\0”).

VALOAREA RETURNATĂ

       În caz de succes, se returnează zero. În caz de eroare, se returnează  -1,  iar  errno  este  configurată
       pentru a indica eroarea.

ERORI-IEȘIRE

       EFAULT buf nu este valid.

VERSIUNI

       Membrul domainname (numele de domeniu NIS sau YP) este o extensie GNU.

       Lungimea câmpurilor din structură variază. Unele sisteme de operare sau biblioteci folosesc un cod fix de
       9,  33, 65 sau 257. Alte sisteme utilizează SYS_NMLN sau _SYS_NMLN sau UTSLEN sau _UTSNAME_LENGTH. În mod
       clar, este o idee proastă să folosiți oricare dintre aceste constante; folosiți  doar  sizeof(...).  SVr4
       folosește  257, „pentru a da suport numelor de gazdă din Internet” aceasta este cea mai mare valoare care
       poate fi întâlnită în practică.

STANDARDE

       POSIX.1-2008.

ISTORIC

       POSIX.1-2001, SVr4, 4.4BSD.

   Diferențe între biblioteca C și nucleu
       De-a lungul timpului, creșterea dimensiunii structurii utsname a  dus  la  trei  versiuni  succesive  ale
       uname():  sys_olduname()  (slotul  __NR_olduname),  sys_uname()  (slotul __NR_olduname) și sys_newuname()
       (slotul __NR_uname). Primul a folosit lungimea 9 pentru toate câmpurile;  al  doilea  a  folosit  65;  al
       treilea  folosește,  de  asemenea,  65,  dar adaugă câmpul domainname. Funcția de învăluire glibc uname()
       ascunde aceste detalii pentru aplicații, invocând cea mai recentă versiune a apelului de sistem  furnizat
       de nucleu.

NOTE

       Nucleul  are încorporate numele, data versiunii, versiunea și tipul de mașină acceptat. În schimb, câmpul
       nodename este configurat de către administrator pentru a se potrivi cu rețeaua (acesta este ceea  ce  BSD
       numește  istoric „hostname” și este stabilit prin sethostname(2)). În mod similar, câmpul domainname este
       configurat prin setdomainname(2).

       O parte din informațiile despre utsname sunt,  de  asemenea,  accesibile  prin  /proc/sys/kernel/{ostype,
       hostname, osrelease, version, domainname}}.

CONSULTAȚI ȘI

       uname(1), getdomainname(2), gethostname(2), uts_namespaces(7)

TRADUCERE

       Traducerea    în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel   Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această traducere este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3  sau  o
       versiune   ulterioară   cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se  asumă  NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să  trimiteți  un  e-mail  la  translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

Pagini de manual de Linux 6.9.1                   15 iunie 2024                                         uname(2)