Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       udevadm - instrument de gestionare udev

SINOPSIS


       udevadm [--debug] [--version] [--help]

       udevadm info [opțiuni] [rută-dispozitiv]

       udevadm trigger [opțiuni] [rută-dispozitiv]

       udevadm settle [opțiuni]

       udevadm control opțiuni

       udevadm monitor [opțiuni]

       udevadm test [opțiuni] rută-dispozitiv

       udevadm test-builtin [opțiuni] comanda rută-dispozitiv

       udevadm verify [opțiuni...] [fișier...]

       udevadm wait [opțiuni] dispozitiv|rută-sistem

       udevadm lock [opțiuni] comanda

DESCRIERE

       udevadm așteaptă o comandă și opțiuni specifice comenzii. Acesta controlează comportamentul în timpul
       rulării al systemd-udevd, solicită evenimente de la nucleu, gestionează coada de evenimente și oferă
       mecanisme simple de depanare.

OPȚIUNI

       -d, --debug
           Afișează mesajele de depanare la ieșirea de eroare standard. Această opțiune este implicită în
           comenzile udevadm test și udevadm test-builtin.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

   udevadm info [opțiuni] [rută-dispozitiv|fișier|unitate]
       Interoghează baza de date udev pentru informații despre dispozitive.

       Argumentele poziționale trebuie să fie utilizate pentru a specifica unul sau mai multe dispozitive.
       Fiecare poate fi un nume de dispozitiv (caz în care trebuie să înceapă cu „/dev/”), o rută de sistem (caz
       în care trebuie să înceapă cu „/sys/”) sau un nume de unitate de dispozitiv systemd (caz în care trebuie
       să se termine cu „.device”, a se vedea systemd.device(5)).

       -q, --query=TIP
           Interoghează baza de date pentru tipul specificat de date privind dispozitivul. TIPurile valide sunt:
           name, symlink, path, property, all.

       --property=NUME
           Atunci când se afișează proprietățile dispozitivului utilizând opțiunea --query=property, limitează
           afișarea la proprietățile specificate în argument. Argumentul trebuie să fie o listă de nume de
           proprietăți separate prin virgule. Dacă nu este specificat, sunt afișate toate proprietățile
           cunoscute.

           Adăugată în versiunea 250.

       --value
           Atunci când se afișează proprietățile dispozitivului utilizând opțiunea --query=property, afișează
           numai valorile acestora și ignoră numele proprietății și „=”.

           Nu poate fi utilizată împreună cu opțiunea -x/--export sau -P/--export-prefix.

           Adăugată în versiunea 250.

       -p, --path=RUTĂ_DISPOZITIV
           Ruta „/sys/” a dispozitivului de interogat, de exemplu „[/sys/]/class/block/sda”. Această opțiune
           este o alternativă la argumentul pozițional cu un prefix „/sys/”. udevadm info
           --path=/class/block/sda este echivalent cu udevadm info /sys/class/block/sda.

       -n, --name=FIȘIER
           Numele nodului dispozitivului sau o legătură simbolică pentru interogare, de exemplu „[/dev/]/sda”.
           Această opțiune este o alternativă la argumentul pozițional cu un prefix „/dev/”. Comanda udevadm
           info --name=sda este echivalentă cu udevadm info /dev/sda.

       -r, --root
           Afișează rutele absolute în interogarea name sau symlink.

       -a, --attribute-walk
           Afișează toate proprietățile sysfs ale dispozitivului specificat care pot fi utilizate în regulile
           udev pentru a se potrivi cu dispozitivul specificat. Afișează toate dispozitivele de-a lungul
           lanțului, până la rădăcina sysfs, care pot fi utilizate în regulile udev.

           Această opțiune acceptă modul de ieșire JSON (consultați --json= mai jos). Rețineți că, deoarece
           această opțiune generează mai multe obiecte JSON, modul JSON-SEQ este activat automat (RFC7464).
           (Notă: instrumente precum jq[1] acceptă nativ JSON-SEQ prin intermediul opțiunii --seq.)

       -t, --tree
           Afișează un arbore sysfs. Aceasta itera recursiv prin ierarhia sysfs și o afișează într-o structură
           arborescentă. Dacă este specificată o rută, sunt afișate numai subarborele de mai jos și directoarele
           părinte ale acestuia. Aceasta va afișa atât elemente de dispozitiv, cât și de subsistem.

           Adăugată în versiunea 251.

       -x, --export
           Imprimă ieșirea ca perechi cheie/valoare. Valorile sunt închise între ghilimele simple. Aceasta are
           efect numai atunci când este specificată --query=property sau --device-id-of-file=FIȘIER.

       -P, --export-prefix=NUME
           Adaugă un prefix la numele cheii valorilor exportate. Aceasta implică --export.

       -d, --device-id-of-file=FIȘIER
           Afișează numerele majore/minore ale dispozitivului de bază, pe care se află fișierul. Dacă acest
           lucru este specificat, toate argumentele poziționale sunt ignorate.

       -e, --export-db
           Exportă conținutul bazei de date udev.

       -c, --cleanup-db
           Curăță baza de date udev.

       -w[SECUNDE], --wait-for-initialization[=SECUNDE]
           Așteaptă ca dispozitivul să fie inițializat. Dacă argumentul SECUNDE nu este specificat, implicit se
           așteaptă pentru totdeauna.

           Adăugată în versiunea 243.

       --subsystem-match[=SUBSYSTEM], --subsystem-nomatch[=SUBSYSTEM]
           Atunci când este utilizată cu --export-db, afișează numai dispozitivele care aparțin sau nu
           subsistemului dat.

           Adăugată în versiunea 251.

       --attr-match[=FIȘIER[=VALOARE]], --attr-nomatch[=FIȘIER[=VALOARE]]
           Atunci când este utilizată cu --export-db, afișează numai dispozitivele care corespund sau nu
           corespund atributului dat.

           Adăugată în versiunea 251.

       --property-match[=CHEIE=VALOARE]
           Atunci când este utilizată cu --export-db, afișează numai dispozitivele care corespund proprietății
           și valorii date.

           Adăugată în versiunea 251.

       --tag-match[=ETICHETA]
           Atunci când este utilizată cu --export-db, afișează numai dispozitivele cu eticheta dată.

           Adăugată în versiunea 251.

       --sysname-match[=NUME]
           Atunci când este utilizată cu --export-db, afișează numai dispozitivele cu ruta „/sys” dată.

           Adăugată în versiunea 251.

       --name-match[=NUME]
           Atunci când este utilizată cu --export-db, afișează numai dispozitivele cu numele dat în „/dev”.

           Adăugată în versiunea 251.

       --parent-match[=NUME]
           Atunci când este utilizată cu --export-db, afișează numai dispozitivele cu dispozitivul părinte dat.

           Adăugată în versiunea 251.

       --initialized-match, --initialized-nomatch
           Atunci când este utilizată cu --export-db, afișează numai dispozitivele care sunt inițializate sau
           respectiv neinițializate.

           Adăugată în versiunea 251.

       --json=MODUL
           Afișează ieșirea formatată ca JSON. Așteaptă una dintre următoarele variante: short” (pentru o ieșire
           cât mai scurtă posibil, fără spații albe sau pauze de linie redundante), „pretty” (pentru o versiune
           plăcută a acesteia, cu indentare și pauze de linie) sau „off” (pentru a dezactiva ieșirea JSON,
           implicit).

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

       --no-pager
           Nu canalizează (pipe) ieșirea către un paginator.

       Ieșirea generată arată intrarea curentă în baza de date a dispozitivului într-un format laconic. Fiecare
       linie afișată este prefixată cu unul dintre următoarele caractere:

       Tabelul 1. udevadm prefixe de ieșire a informațiilor
       ┌────────┬─────────────────────────────────────┐
       │ PrefixSemnificație                        │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "P:"   │ Ruta dispozitivului în „/sys/”      │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "M:"   │ Numele dispozitivului în „/sys/”    │
       │        │ (adică ultima componentă din „R:”)  │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "R:"   │ Numărul dispozitivului în „/sys/”   │
       │        │ (adică sufixul numeric al ultimei   │
       │        │ componente din „P:”)                │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "J:"   │ ID dispozitiv                       │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "U:"   │ Subsistemul nucleului               │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "B:"   │ Subsistemul controlorului           │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "T:"   │ Tipul de dispozitiv al nucleului în │
       │        │ cadrul subsistemului                │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "D:"   │ Nodul dispozitivului nucleului      │
       │        │ major/minor                         │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "I:"   │ Indicele interfeței de rețea        │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "N:"   │ Numele nodului dispozitivului       │
       │        │ nucleului                           │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "L:"   │ Prioritatea legăturii simbolice a   │
       │        │ nodului dispozitivului              │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "S:"   │ Legătură simbolică a nodului        │
       │        │ dispozitivului                      │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "Q:"   │ Numărul secvenței dispozitivului de │
       │        │ blocuri (DISKSEQ)                   │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "V:"   │ Controlorul atașat                  │
       ├────────┼─────────────────────────────────────┤
       │ "E:"   │ Proprietatea dispozitivului         │
       └────────┴─────────────────────────────────────┘

   udevadm trigger [opțiuni] [rută-dispozitiv|fișier|unitate]
       Solicită evenimente de dispozitiv de la nucleu. Utilizată în principal pentru a reda evenimentele la
       momentul conectării la rece a sistemului.

       Preia specificațiile dispozitivului ca argumente poziționale. A se vedea descrierea lui info de mai sus.

       -v, --verbose
           Afișează lista dispozitivelor care vor fi declanșate.

       -n, --dry-run
           Nu declanșează de fapt evenimentul.

       -q, --quiet
           Suprimă înregistrarea erorilor din evenimentele de declanșare.

           Adăugată în versiunea 248.

       -t, --type=TIP
           Declanșează un anumit tip de dispozitive. Tipurile valabile sunt „all”, „devices” și „subsystems”.
           Valoarea implicită este „devices”.

       -c, --action=ACȚIUNEA
           Tipul evenimentului care urmează să fie declanșat. Acțiunile posibile sunt „add”, „remove”, „change”,
           „move”, „online”, „offline”, „bind” și „unbind”. De asemenea, valoarea specială „help” poate fi
           utilizată pentru a lista acțiunile posibile. Valoarea implicită este „change”.

       --prioritized-subsystem=SUBSISTEM[,SUBSISTEM...]
           Primește o listă de subsisteme separate prin virgulă. La declanșarea evenimentelor pentru
           dispozitive, dispozitivele din subsistemele specificate și părinții acestora sunt declanșate primele.
           De exemplu, dacă --prioritized-subsystem=block,net, sunt declanșate mai întâi toate dispozitivele
           bloc și părinții acestora, apoi toate dispozitivele de rețea și părinții acestora și, în final,
           celelalte dispozitive. Această opțiune poate fi specificată de mai multe ori și, în acest caz,
           listele subsistemelor vor fi fuzionate. Adică, --prioritized-subsystem=block
           --prioritized-subsystem=net este echivalentă cu --prioritized-subsystem=block,net.

           Adăugată în versiunea 251.

       -s, --subsystem-match=SUBSISTEM
           Declanșează evenimente pentru dispozitivele care aparțin unui subsistem care coincide specificării
           făcute. Această opțiune acceptă potrivirea modelelor în stil shell. În cazul în care această opțiune
           este specificată de mai multe ori, fiecare rezultat care se potrivește este „ORed”, adică toate
           dispozitivele din fiecare subsistem sunt declanșate.

       -S, --subsystem-nomatch=SUBSISTEM
           Nu declanșează evenimente pentru dispozitivele care aparțin unui subsistem care coincide specificării
           făcute. Această opțiune acceptă potrivirea modelelor în stil shell. Atunci când această opțiune este
           specificată de mai multe ori, fiecare rezultat al potrivirii este „ANDed”, adică dispozitivele care
           nu corespund tuturor subsistemelor specificate sunt declanșate.

       -a, --attr-match=ATRIBUT=VALOARE
           Declanșează evenimente pentru dispozitivele cu un atribut sysfs care coincide specificării făcute. În
           cazul în care este specificată o valoare împreună cu numele atributului, conținutul atributului este
           comparat cu valoarea dată, utilizând un model de comparare în stilul shell. Dacă nu este specificată
           nicio valoare, este verificată existența atributului sysfs. Atunci când această opțiune este
           specificată de mai multe ori, fiecare rezultat de potrivire este „ANDed”, adică sunt declanșate numai
           dispozitivele care au toate atributele specificate.

       -A, --attr-nomatch=ATRIBUT=VALOARE
           Nu declanșează evenimente pentru dispozitivele cu un atribut sysfs care coincide specificării făcute.
           În cazul în care este specificată o valoare împreună cu numele atributului, conținutul atributului
           este comparat cu valoarea dată utilizând un model de comparare în stilul shell. Dacă nu este
           specificată nicio valoare, este verificată existența atributului sysfs. Atunci când această opțiune
           este specificată de mai multe ori, fiecare rezultat de potrivire este „ANDed”, adică sunt declanșate
           numai dispozitivele care nu au niciunul dintre atributele specificate.

       -p, --property-match=PROPRIETATE=VALOARE
           Declanșează evenimente pentru dispozitivele cu o valoare de proprietate care coincide specificării
           făcute. Această opțiune acceptă potrivirea modelelor în stilul shell. Atunci când această opțiune
           este specificată de mai multe ori, fiecare rezultat al potrivirii este „ORed”, adică sunt declanșate
           dispozitivele care au una dintre proprietățile specificate.

       -g, --tag-match=ETICHETA
           Declanșează evenimente pentru dispozitivele cu o etichetă care coincide specificării făcute. Atunci
           când această opțiune este specificată de mai multe ori, fiecare rezultat corespunzător este „ANDed”,
           adică dispozitivele care au toate etichetele specificate sunt declanșate.

       -y, --sysname-match=NUME
           Declanșează evenimente pentru dispozitivele pentru care ultima componentă (adică numele fișierului) a
           rutei „/sys/” corespunde RUTEI specificate. Această opțiune acceptă potrivirea modelelor în stilul
           shell. Atunci când această opțiune este specificată de mai multe ori, fiecare rezultat de potrivire
           este ORed, adică toate dispozitivele care au oricare dintre NUMELE specificate sunt declanșate.

       --name-match=NUME
           Declanșează evenimente pentru dispozitivele cu o rută de dispozitiv care coincide specificării
           făcute. Atunci când această opțiune este specificată de mai multe ori, fiecare rezultat care se
           potrivește este „ORed”, adică toate dispozitivele specificate sunt declanșate.

           Adăugată în versiunea 218.

       -b, --parent-match=RUTĂ_SISTEM
           Declanșează evenimente pentru toți copiii unui anumit dispozitiv. În cazul în care această opțiune
           este specificată de mai multe ori, fiecare rezultat care coincide este „ORed”, adică toți copiii
           fiecărui dispozitiv specificat sunt declanșați.

       --initialized-match, --initialized-nomatch
           Atunci când --initialized-match este specificată, declanșează evenimente pentru dispozitivele care
           sunt deja inițializate de systemd-udevd și ignoră dispozitivele care nu sunt încă inițializate.

           Atunci când --initialized-nomatch este specificată, declanșează evenimente pentru dispozitivele care
           nu sunt încă inițializate de systemd-udevd și ignoră dispozitivele care sunt deja inițializate.

           De obicei, este esențial ca aplicațiile care intenționează să utilizeze o astfel de potrivire să se
           asigure că este instalată o regulă udev adecvată care stabilește cel puțin o proprietate pe
           dispozitivele care vor fi potrivite. Pentru mai multe detalii, consultați secțiunea „DISPOZITIVE
           INIȚIALIZATE” de mai jos.

               Avertisment
               --initialized-nomatch poate economisi o cantitate semnificativă de timp în comparație cu
               redeclanșarea tuturor dispozitivelor din sistem și, de exemplu, poate fi utilizată pentru a
               optimiza timpul de pornire. Cu toate acestea, acest lucru nu este sigur pentru a fi utilizat
               într-o secvență de pornire în general. În special, atunci când regulile udev pentru un dispozitiv
               depind de dispozitivele sale părinte (de exemplu, cheile „ATTRS” sau „IMPORT{parent}”, consultați
               udev(7) pentru mai multe detalii), starea finală a dispozitivului devine ușor instabilă cu
               această opțiune.
           Adăugată în versiunea 251.

       -w, --settle
           În afară de declanșarea evenimentelor, așteaptă, de asemenea, ca aceste evenimente să se încheie.
           Rețineți că acest lucru este diferit de apelarea udevadm settle.  udevadm settle așteaptă ca toate
           evenimentele să se încheie. Această opțiune așteaptă doar ca evenimentele declanșate de aceeași
           comandă să se încheie.

           Adăugată în versiunea 238.

       --uuid
           Declanșează evenimentele dispozitivelor sintetizate și asociază un UUID aleatoriu cu fiecare. Aceste
           UUID-uri sunt imprimate la ieșirea standard, o linie pentru fiecare eveniment. Aceste UUID-uri sunt
           incluse în blocul de mediu uevent (în proprietatea „SYNTH_UUID=”) și pot fi utilizate pentru a urmări
           livrarea evenimentelor generate.

           Adăugată în versiunea 249.

       --wait-daemon[=SECUNDE]
           Înainte de a declanșa uevents, așteaptă ca demonul «systemd-udevd» să fie inițializat. Opțional ia
           valoarea timpului de așteptare. Timpul de așteptare implicit este de 5 secunde. Acest lucru este
           echivalent cu invocarea udevadm control --ping înainte de udevadm trigger.

           Adăugată în versiunea 241.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

       În plus, argumentele poziționale opționale pot fi utilizate pentru a specifica numele dispozitivelor sau
       rutele „sys”. Acestea trebuie să înceapă cu „/dev/” sau, respectiv, „/sys/”.

   udevadm settle [opțiuni]
       Monitorizează coada de evenimente udev și iese dacă toate evenimentele curente sunt gestionate.

       -t, --timeout=SECUNDE
           Numărul maxim de secunde de așteptat până când coada de evenimente devine goală. Valoarea implicită
           este de 120 de secunde. O valoare de 0 va verifica dacă coada este goală și va reveni întotdeauna
           imediat. O valoare diferită de zero va returna un cod de ieșire de 0 dacă coada a devenit goală
           înainte ca timpul de așteptare să fie atins, altfel este diferită de zero.

       -E, --exit-if-exists=FIȘIER
           Oprește așteptarea dacă fișierul există.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

       Consultați systemd-udev-settle.service(8) pentru mai multe informații.

   udevadm control opțiune
       Modifică starea internă a demonului udev care rulează.

       -e, --exit
           Semnalizează și așteaptă ca systemd-udevd să iasă. Nicio opțiune, cu excepția --timeout, nu poate fi
           specificată după această opțiune. Rețineți că systemd-udevd.service conține Restart=always și astfel,
           ca rezultat, această opțiune repornește systemd-udevd. Dacă doriți să opriți systemd-udevd.service,
           utilizați următoarele:

               systemctl stop systemd-udevd-control.socket systemd-udevd-kernel.socket systemd-udevd.service

       -l, --log-level=valoare
           Stabilește nivelul jurnalului intern al systemd-udevd. Valorile valide sunt prioritățile numerice
           syslog sau reprezentările lor textuale: emerg, alert, crit, err, warning, notice, info și debug.

       -s, --stop-exec-queue
           Semnalizează systemd-udevd să oprească execuția evenimentelor noi. Evenimentele primite vor fi puse
           la coadă.

       -S, --start-exec-queue
           Semnalizează systemd-udevd pentru a permite executarea evenimentelor.

       -R, --reload
           Trimite un semnal către systemd-udevd pentru a reîncărca fișierele de reguli și alte baze de date,
           cum ar fi indexul modulelor nucleului. Reîncărcarea regulilor și a bazelor de date nu aplică nicio
           modificare dispozitivelor deja existente; noua configurație va fi aplicată numai la evenimentele noi.

       -p, --property=CHEIE=valoare
           Definește o proprietate globală pentru toate evenimentele.

       -m, --children-max=valoare
           Stabilește numărul maxim de evenimente pe care systemd-udevd le va gestiona în același timp. Dacă
           este specificat 0, atunci numărul maxim este determinat pe baza resurselor sistemului.

       --ping
           Trimiteți un mesaj ping către systemd-udevd și așteaptă răspunsul. Acest lucru poate fi util pentru a
           verifica dacă demonul systemd-udevd rulează.

           Adăugată în versiunea 241.

       -t, --timeout=secunde
           Numărul maxim de secunde de așteptat pentru un răspuns de la systemd-udevd.

       --load-credentials
           Atunci când este specificată, următoarele acreditări sunt utilizate atunci când sunt transmise:

           udev.conf.*
               Aceste acreditări trebuie să conțină date de configurare udev.conf(5) valide. Din fiecare
               acreditare corespunzătoare este creat un fișier separat. Exemplu: o acreditare pasată
               „udev.conf.50-foobar” va fi copiată într-un fișier de configurare
               „/run/udev/udev.conf.d/50-foobar.conf”.

               Adăugată în versiunea 256.

           udev.rules.*
               Aceste acreditări trebuie să conțină reguli udev(7) valide. Din fiecare acreditare
               corespunzătoare este creat un fișier separat. Exemplu: o acreditare pasată „udev.rules.50-foobar”
               va fi copiată într-un fișier de configurare „/run/udev/rules.d/50-foobar.rules”.

               Adăugată în versiunea 256.

           Rețineți că această opțiune nu implică opțiunea --reload. Deci, dacă systemd-udevd rulează deja, vă
           rugăm să specificați și -reload pentru ca fișierele de reguli udev copiate să fie utilizate de
           systemd-udevd.

           Adăugată în versiunea 256.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

   udevadm monitor [opțiuni]
       Ascultă evenimentele uevents ale nucleului și evenimentele trimise de o regulă udev și imprimă ruta
       dispozitivului evenimentului în consolă. Acesta poate fi utilizat pentru a analiza calendarul
       evenimentelor, comparând marcajele temporale ale evenimentului uevent al nucleului și ale evenimentului
       udev.

       -k, --kernel
           Afișează evenimentele uevents ale nucleului.

       -u, --udev
           Afișează evenimentul udev după procesarea regulii.

       -p, --property
           Afișează, de asemenea, proprietățile evenimentului.

       -s, --subsystem-match=șir[/șir]
           Filtrează evenimentele uevents ale nucleului și evenimentele udev după subsistem[/devtype]. Vor trece
           numai evenimentele cu o valoare care coincide cu subsistemul. Atunci când această opțiune este
           specificată de mai multe ori, fiecare rezultat de potrivire este „ORed”, adică toate dispozitivele
           din subsistemele specificate sunt monitorizate.

       -t, --tag-match=șir
           Filtrează evenimentele udev după etichetă. Numai evenimentele udev care au atașată o etichetă dată
           vor trece. Atunci când această opțiune este specificată de mai multe ori, fiecare rezultat care
           corespunde este „ORed”, adică sunt monitorizate dispozitivele care au una dintre etichetele
           specificate.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

   udevadm test [opțiuni] [rută-dispozitiv|fișier|unitate]
       Simulează rularea unui eveniment udev pentru dispozitivul dat și afișează ieșirea de depanare.

       -a, --action=ACȚIUNEA
           Tipul evenimentului care urmează să fie simulat. Acțiunile posibile sunt „add”, „remove”, „change”,
           „move”, „online”, „offline”, „bind” și „unbind”. De asemenea, valoarea specială „help” poate fi
           utilizată pentru a lista acțiunile posibile. Valoarea implicită este „add”.

       -N, --resolve-names=early|late|never
           Specifică când udevadm ar trebui să rezolve numele utilizatorilor și grupurilor. Atunci când este
           stabilită la early (implicit), numele vor fi rezolvate atunci când regulile sunt analizate. Când este
           stabilită la late, numele vor fi rezolvate pentru fiecare eveniment. Când este stabilită la never,
           numele nu vor fi niciodată rezolvate și toate dispozitivele vor fi deținute de root.

           Adăugată în versiunea 209.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

   udevadm test-builtin [opțiuni] comanda [rută-dispozitiv|fișier|unitate]
       Rulează o comandă integrată COMANDA pentru dispozitivul RUTĂ_DISPOZITIV și imprimă ieșirea de depanare.

       -a, --action=ACȚIUNEA
           Tipul evenimentului care urmează să fie simulat. Acțiunile posibile sunt „add”, „remove”, „change”,
           „move”, „online”, „offline”, „bind” și „unbind”. De asemenea, valoarea specială „help” poate fi
           utilizată pentru a lista acțiunile posibile. Valoarea implicită este „add”.

           Adăugată în versiunea 250.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

       --version
           Afișează informațiile despre versiune și iese.

   udevadm verify [opțiuni] [fișier] ...
       Verifică corectitudinea sintactică, semantică și stilistică a fișierelor de reguli udev.

       Argumentele poziționale pot fi utilizate pentru a specifica unul sau mai multe fișiere de verificat. Dacă
       nu sunt specificate fișiere, regulile udev sunt citite din fișierele situate în aceleași directoare
       „udev/rules.d” care sunt procesate de demonul udev.

       Starea de ieșire este 0 dacă toate fișierele de reguli udev specificate sunt corecte din punct de vedere
       sintactic, semantic și stilistic și un cod de eroare diferit de zero în caz contrar.

       -N, --resolve-names=early|never
           Specifică când udevadm ar trebui să rezolve numele utilizatorilor și grupurilor. Atunci când este
           stabilită la early (implicit), numele vor fi rezolvate atunci când regulile sunt analizate. Când este
           stabilită la never, numele nu vor fi niciodată rezolvate.

           Adăugată în versiunea 254.

       --root=RUTA
           Când caută fișiere de reguli udev localizate în directoarele „udev/rules.d”, operează asupra
           fișierelor aflate sub ruta rădăcină specificată RUTA.

           Adăugată în versiunea 254.

       --no-summary
           Nu afișează rezumatul.

           Adăugată în versiunea 254.

       --no-style
           Ignoră problemele de stil. Atunci când este specificată, chiar dacă sunt găsite probleme de stil în
           fișierele de reguli udev, starea de ieșire este 0 dacă nu sunt găsite erori sintactice sau semantice.

           Adăugată în versiunea 254.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

   udevadm wait [opțiuni] [dispozitiv|rută-sistem] ...
       Așteaptă ca dispozitivele sau legăturile simbolice de dispozitive să fie create și inițializate de
       systemd-udevd. Fiecare rută de dispozitiv trebuie să înceapă cu „/dev/” sau „/sys/”, de exemplu
       „/dev/sda”, „/dev/disk/by-path/pci-0000:3c:00.0-nvme-1-part1”,
       „/sys/devices/pci0000:00/0000:00:00:1f.6/net/eth0” sau „/sys/class/net/eth0”. Aceasta poate lua mai multe
       dispozitive. Acest lucru poate fi util pentru așteptarea dispozitivelor care sunt procesate de
       systemd-udevd după, de exemplu, partiționarea sau formatarea dispozitivelor.

       -t, --timeout=SECUNDE
           Numărul maxim de secunde de așteptat pentru crearea, inițializarea sau eliminarea dispozitivelor
           specificate sau a legăturilor simbolice de dispozitive. Valoarea implicită este „infinity”.

           Adăugată în versiunea 251.

       --initialized=BOOLEAN
           Verifică dacă systemd-udevd a inițializat dispozitivele. Valoarea implicită este „true”. Când este
           „false”, comanda verifică numai dacă dispozitivele specificate există. Definiți „false” la această
           opțiune dacă nu există reguli udev pentru dispozitivele specificate, deoarece dispozitivele nu vor fi
           niciodată considerate ca fiind inițializate în acest caz. Consultați secțiunea „DISPOZITIVE
           INIȚIALIZATE” de mai jos pentru mai multe detalii.

           Adăugată în versiunea 251.

       --removed
           Atunci când este specificată, comanda așteaptă ca dispozitivele să fie eliminate în loc să fie create
           sau inițializate. Dacă se specifică acest lucru, --initialized= va fi ignorată.

           Adăugată în versiunea 251.

       --settle
           Atunci când este specificată, urmărește și coada de evenimente udev și așteaptă ca toate evenimentele
           din coadă să fie procesate de systemd-udevd.

           Adăugată în versiunea 251.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

   udevadm lock [opțiuni] [comanda] ...
       udevadm lock ia o blocare exclusivă (consultativă) a unui dispozitiv bloc (sau a tuturor dispozitivelor
       specificate), conform Blocarea accesului la dispozitivul de blocuri[2] și invocă un program cu blocările
       luate. Atunci când programul invocat iese, blocajele sunt eliberate automat, iar valoarea sa de returnare
       este propagată drept cod de ieșire al udevadm lock.

       Acest instrument este util în special pentru a se asigura că systemd-udevd.service(8) nu sondează un
       dispozitiv cu blocuri în timp ce se fac modificări la acesta, de exemplu crearea de partiții sau
       formatarea sistemelor de fișiere. Rețineți că multe instrumente care interfațează cu dispozitive bloc
       suportă în mod nativ luarea blocajelor relevante, a se vedea, de exemplu, comutatorul --lock al
       sfdisk(8).

       Comanda așteaptă ca argumente cel puțin un dispozitiv bloc specificat prin --device= sau --backing= și o
       linie de comandă de executat.

       --device=DISPOZITIV, -d DISPOZITIV
           Ia o rută către un nod de dispozitiv al dispozitivului de blocat. Această opțiune poate fi utilizată
           de mai multe ori (și în combinație cu --backing=) pentru a bloca mai multe dispozitive. În cazul în
           care este specificat un nod de dispozitiv de bloc de partiție, dispozitivul de bloc „întreg” care îl
           conține este determinat automat și utilizat pentru blocare, în conformitate cu specificațiile. În
           cazul în care sunt specificate mai multe dispozitive, acestea sunt deduplicate, sortate după
           major/minor al nodurilor lor de dispozitive și apoi blocate în ordine.

           Această opțiune trebuie utilizată cel puțin o dată, pentru a specifica cel puțin un dispozitiv de
           blocat. Alternativ, utilizați opțiunea --backing=, a se vedea mai jos.

           Adăugată în versiunea 251.

       --backing=RUTA, -b RUTA
           Dacă este specificată o rută către un nod de dispozitiv, identic cu --device=. Totuși, această
           opțiune acceptă alternativ o rută către un fișier sau director obișnuit, caz în care dispozitivul
           bloc al sistemului de fișiere pe care se află fișierul/directorul este determinat automat și utilizat
           ca și cum ar fi fost specificat cu --device=.

           Adăugată în versiunea 251.

       --timeout=SECUNDE, -t SECUNDE
           Specifică cât timp să se aștepte cel mult până când toate blocajele pot fi luate. Are o valoare în
           secunde sau în unitățile de timp obișnuite acceptate, consultați systemd.time(7). Dacă este
           specificată ca zero, se încearcă blocarea și, dacă nu se reușește, invocarea va eșua imediat. Dacă
           este trecută ca „infinity” (valoarea implicită), invocarea va aștepta indefinit până când se poate
           obține blocarea. Dacă blocarea nu poate fi obținută în timpul specificat, comanda specificată nu va
           fi executată și invocarea va eșua.

           Adăugată în versiunea 251.

       --print, -p
           În loc să blocheze dispozitivele specificate și să execute o comandă, afișează doar rutele
           dispozitivelor care vor fi blocate și nu execută nicio comandă. Această comandă este utilă pentru a
           determina dispozitivul bloc „întreg” în cazul în care este specificat un dispozitiv bloc de partiție.
           Dispozitivele vor fi sortate în funcție de numărul major al nodului lor de dispozitiv folosit ca
           cheie de ordonare primară și numărul minor ca cheie de ordonare secundară (adică sunt afișate în
           ordinea în care ar fi blocate). Rețineți că numărul de linii afișate aici poate fi mai mic decât
           numărul de opțiuni --device= și --backing= specificate, în cazul în care acestea se referă la
           aceleași dispozitive „întregi”.

           Adăugată în versiunea 251.

       -h, --help
           Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

DISPOZITIVE INIȚIALIZATE

       Dispozitivele inițializate sunt cele pentru care cel puțin o regulă udev a finalizat deja execuția -
       pentru orice acțiune, cu excepția acțiunii „remove” - care a stabilit o proprietate sau altă configurare
       a dispozitivului (și astfel are o intrare în baza de date a dispozitivelor udev). Dispozitivele nu mai
       sunt considerate inițializate dacă se observă o acțiune „remove” pentru acestea (care le elimină intrarea
       în baza de date a dispozitivelor udev). Rețineți că dispozitivele care nu au reguli udev nu sunt
       niciodată considerate inițializate, dar pot fi totuși anunțate prin API-ul sd-device (sau similar).

EXEMPLU

       Exemplu 1. Formatarea unui sistem de fișiere

       Preia o blocare pe dispozitivul blocului de rezervă în timpul creării unui sistem de fișiere, pentru a se
       asigura că systemd-udevd nu sondează sau anunță noul super-bloc înainte ca acesta să fie scris complet:

           # udevadm lock --device=/dev/sda1 mkfs.ext4 /dev/sda1

       Exemplu 2. Formatarea unui sistem de fișiere RAID

       Similar, dar preia blocări pe mai multe dispozitive simultan:

           # udevadm lock --device=/dev/sda1 --device=/dev/sdb1 mkfs.btrfs /dev/sda1 /dev/sdb1

       Exemplu 3. Copierea într-un sistem de fișiere

       Preia o blocare pe dispozitivul blocului de rezervă în timpul copierii unei imagini pregătite a
       sistemului de fișiere, pentru a se asigura că systemd-udevd nu sondează sau anunță noul super-bloc
       înainte ca acesta să fie complet scris:

           # udevadm lock -d /dev/sda1 dd if=fs.raw of=/dev/sda1

CONSULTAȚI ȘI

       udev(7), systemd-udevd.service(8)

NOTE

        1. jq
           https://jqlang.github.io/jq/manual/

        2. Blocarea accesului la dispozitivul de blocuri
           https://systemd.io/BLOCK_DEVICE_LOCKING

TRADUCERE

       Traducerea    în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel   Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această traducere este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3  sau  o
       versiune   ulterioară   cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se  asumă  NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să  trimiteți  un  e-mail  la  translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

systemd 257.6                                                                                         UDEVADM(8)