Provided by: manpages-ro-dev_4.27.0-1_all bug

NUME

       getsockopt, setsockopt - obține și definește opțiunile pe socluri

BIBLIOTECA

       Biblioteca C standard (libc, -lc)

SINOPSIS

       #include <sys/socket.h>

       int getsockopt(int sockfd, int nivel, int optname,
                      void optval[restrict *.optlen],
                      socklen_t *restrict optlen);
       int setsockopt(int sockfd, int nivel, int optname,
                      const void optval[.optlen],
                      socklen_t optlen);

DESCRIERE

       getsockopt()  și  setsockopt()  manipulează opțiunile pentru soclul la care face referire descriptorul de
       fișier sockfd.  Opțiunile pot exista la mai multe niveluri de protocol; ele sunt întotdeauna prezente  la
       nivelul de soclu cel mai înalt.

       Atunci  când  se manipulează opțiunile de soclu, trebuie să se precizeze nivelul la care se află opțiunea
       și numele acesteia.  Pentru a manipula opțiunile de la nivelul API pentru socluri, nivel este  specificat
       ca  SOL_SOCKET.   Pentru  a  manipula  opțiunile  la  orice alt nivel, se furnizează numărul protocolului
       corespunzător care controlează opțiunea.  De exemplu,  pentru  a  indica  faptul  că  o  opțiune  trebuie
       interpretată  de  protocolul  TCP, nivel trebuie să fie definit la numărul de protocol al TCP; a se vedea
       getprotoent(3).

       Argumentele optval și optlen sunt utilizate pentru a  accesa  valorile  opțiunilor  pentru  setsockopt().
       Pentru  getsockopt(),  acestea  identifică  o  memorie tampon în care trebuie returnată valoarea opțiunii
       (opțiunilor) solicitate.  Pentru getsockopt(), optlen este un  argument  valoare-rezultat,  care  conține
       inițial  dimensiunea  memoriei  tampon  indicată  de optval și care este modificată la returnare pentru a
       indica dimensiunea reală a valorii returnate.  Dacă nu trebuie furnizată sau returnată nicio  valoare  de
       opțiune, optval poate fi NULL.

       Optname  și  orice  opțiuni specificate sunt transmise neinterpretate modulului de protocol corespunzător
       pentru interpretare.  Fișierul de includere <sys/socket.h> conține definiții pentru opțiunile la nivel de
       soclu, descrise mai jos.  Opțiunile de la alte niveluri de protocol variază în ceea ce privește  formatul
       și numele; consultați intrările corespunzătoare din secțiunea 4 a manualului.

       Majoritatea  opțiunilor la nivel de soclu utilizează un argument int pentru optval.  Pentru setsockopt(),
       argumentul trebuie să fie diferit de zero pentru a activa o opțiune  booleană,  sau  zero  dacă  opțiunea
       trebuie dezactivată.

       Pentru  o  descriere  a  opțiunilor  de soclu disponibile, consultați socket(7) și paginile de manual ale
       protocolului corespunzător.

VALOAREA RETURNATĂ

       În caz de succes, se returnează zero pentru opțiunile standard.  În caz de eroare, se returnează -1,  iar
       errno este configurată pentru a indica eroarea.

       Netfilter  permite  programatorului  să definească opțiuni de soclu personalizate cu gestionari asociați;
       pentru astfel de opțiuni, valoarea de returnare în caz de succes este valoarea returnată  de  gestionarul
       respectiv.

ERORI-IEȘIRE

       EBADF  Argumentul sockfd nu este un descriptor de fișier valid.

       EFAULT Adresa  indicată  de  optval  nu  se află într-o parte validă a spațiului de adrese al procesului.
              Pentru getsockopt(), această eroare poate fi returnată, de asemenea, dacă optlen nu se află într-o
              parte validă a spațiului de adrese al procesului.

       EINVAL optlen nevalidă în setsockopt().  În unele cazuri,  această  eroare  poate  apărea,  de  asemenea,
              pentru  o  valoare  nevalidă  în optval (de exemplu, pentru opțiunea IP_ADD_MEMBERSHIP descrisă în
              ip(7)).

       ENOPROTOOPT
              Opțiunea este necunoscută la nivelul indicat.

       ENOTSOCK
              Descriptorul de fișier sockfd nu se referă la un soclu.

STANDARDE

       POSIX.1-2008.

ISTORIC

       POSIX.1-2001, SVr4, 4.4BSD (a apărut pentru prima dată în 4.2BSD).

ERORI

       Mai multe dintre opțiunile de soclu ar trebui să fie gestionate la niveluri inferioare ale sistemului.

CONSULTAȚI ȘI

       ioctl(2), socket(2), getprotoent(3), protocols(5), ip(7), packet(7), socket(7), tcp(7), udp(7), unix(7)

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

Pagini de manual de Linux 6.9.1                    2 mai 2024                                      getsockopt(2)