Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       df - raportează utilizarea spațiului de către sistemul de fișiere

SINOPSIS

       df [OPȚIUNE]... [FIȘIER]...

DESCRIERE

       Această pagină de manual documentează versiunea GNU a df.  df afișează cantitatea de spațiu disponibil pe
       sistemul  de  fișiere care conține fiecare nume de fișier dat ca argument.  Dacă nu se indică niciun nume
       de fișier, se afișează spațiul disponibil pe toate sistemele de  fișiere  montate  în  prezent.   În  mod
       implicit,  spațiul  este  afișat în blocuri de 1K, cu excepția cazului în care este definită variabila de
       mediu „POSIXLY_CORRECT”, caz în care se utilizează blocuri de 512 octeți.

       Dacă un argument este numele absolut de fișier al unui nod  de  dispozitiv  care  conține  un  sistem  de
       fișiere  montat,  df afișează spațiul disponibil pe acel sistem de fișiere, mai degrabă decât pe sistemul
       de fișiere care conține nodul de dispozitiv. Această versiune de df nu poate afișa spațiul disponibil  pe
       sistemele de fișiere nemontate, deoarece pe majoritatea tipurilor de sisteme, a face acest lucru necesită
       cunoștințe intime foarte neportabile despre structurile sistemurilor de fișiere.

OPȚIUNI

       Arată  informații  despre  sistemul  de  fișiere  pe care rezidă fiecare FIȘIER sau, implicit, informații
       despre toate sistemele de fișiere.

       Argumentele obligatorii pentru opțiunile lungi sunt de asemenea obligatorii pentru opțiunile scurte.

       -a, --all
              include pseudo sisteme de fișiere și sisteme de fișiere duplicate sau inaccesibile

       -B, --block-size=DIMENS
              scalează dimensiunile în funcție de DIM înainte de a le afișa; de exp: „-BM” afișează dimensiunile
              în unități de 1.048.576 de octeți; vedeți mai jos formatul de DIMENSIUNE

       -h, --human-readable
              afișează dimensiunile în puteri de 1024 (de exp.: 1023M)

       -H, --si
              afișează dimensiunile în puteri de 1000 (de exp.: 1.1G)

       -i, --inodes
              listează informațiile despre utilizarea nodurilor-i, în loc de cea a utilizării blocurilor

       -k     precum --block-size=1K

       -l, --local
              limitează listarea numai la sistemele de fișiere locale

       --no-sync
              nu invocă sync() înainte de a obține informațiile de utilizare (implicit)

       --output[=LISTĂ_CÂMP]
              utilizează formatul de ieșire definit de LISTĂ_CÂMP, sau afișează toate câmpurile dacă  LISTĂ_CÂMP
              este omisă

       -P, --portability
              folosește formatul de ieșire POSIX

       --sync invocă sync() înainte de a obține informațiile de utilizare

       --total
              elimină toate intrările nesemnificative pentru spațiul disponibil, și prezintă un total general

       -t, --type=TIP
              limitează listarea la sisteme de fișiere de tipul TIP

       -T, --print-type
              afișează tipul sistemului de fișiere

       -x, --exclude-type=TIP
              limitează listarea la sisteme de fișiere care nu sunt de tipul TIP

       -v     (ignorată)

       --help afișează acest mesaj de ajutor și iese

       --version
              afișează informațiile despre versiune și iese

       Valorile  afișate  sunt  în  unități  ale primei DIM disponibile din --block-size, și ale variabilelor de
       mediu DF_BLOCK_SIZE, BLOCK_SIZE și BLOCKSIZE. În caz contrar, unitățile sunt implicit la 1024  de  octeți
       (sau 512 dacă este definită variabila POSIXLY_CORRECT).

       Argumentul  DIMENSIUNE  este  compus  dintr-un  număr  întreg  și  o unitate opțională (exemplu: 10K este
       10*1024). Unitățile sunt K,M,G,T,P,E,Z,Y,R,Q (puteri de 1024) sau KB,MB,... (puteri de  1000).  Prefixele
       binare pot fi folosite, de asemenea: KiB=K, MiB=M ș.a.m.d.

       LISTĂ_CÂMP  este  o  listă  de  nume  de  coloane, separate prin virgulă, care trebuie incluse. Numele de
       câmpuri valide sunt: „sursă”, „fstype”, „itotal”, „iused”, „iavail”, „ipcent”, „size”,  „used”,  „avail”,
       „pcent”, „file” și „target” (consultați pagina de informații cu «info df»).

AUTOR

       Scris de Torbjorn Granlund, David MacKenzie și Paul Eggert.

RAPORTAREA ERORILOR

       Ajutor online GNU coreutils: <https://www.gnu.org/software/coreutils/>
       Raportați orice erori de traducere la: <https://translationproject.org/team/ro.html>

CONSULTAȚI ȘI

       Documentația completă este disponibilă la <https://www.gnu.org/software/coreutils/df>
       sau local rulând comanda: «info '(coreutils) df invocation'»

       Împachetat de Debian (9.7-2)
       Drepturi de autor © 2025 Free Software Foundation, Inc.
       Licența GPLv3+: GNU GPL versiunea 3 sau ulterioară <https://gnu.org/licenses/gpl.html>.
       Acesta este software liber: sunteți liber să-l modificați și să-l redistribuiți.
       Nu există NICIO GARANȚIE, în limitele prevăzute de lege.

TRADUCERE

       Traducerea  în  limba  română  a  acestui  manual a fost făcută de Laurențiu Buzdugan <lbuz@rolix.org> și
       Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această traducere este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3  sau  o
       versiune   ulterioară   cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se  asumă  NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să  trimiteți  un  e-mail  la  translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

GNU coreutils 9.7                                 aprilie 2025                                             DF(1)